Restaurarea monumentală și artistică

Codul patrimoniului cultural definește „bunurile culturale ca lucruri imobile și mobile care […] prezintă interes artistic, istoric, arheologic, etno-antropologic, de arhivă și bibliografic și alte lucruri […] ca dovezi care au valoarea civilizației . ” Și mai precizează că „Protecția constă în exercitarea funcțiilor și în reglementarea activităților directe, pe baza unei activități cognitive adecvate, pentru a identifica bunurile care constituie patrimoniul cultural și pentru a garanta protecția și conservarea acestora în scopuri de uz public. ” Pe baza acestor dispoziții, protecția și conservarea nu pot fi separate de un studiu preliminar realizat la scară largă: această operațiune începe de la analiza surselor de arhivă și bibliografice de către personal specializat (istorici de artă, arhiviști, arhitecți) care încearcă să găsească informații pe faze istorice, documente scrise, grafice sau fotografice.

Chiar și o inspecție vizuală a obiectului tratat este un punct de plecare important pentru înțelegerea problemelor de conservare: materialele constitutive și modificările sunt analizate de aproape, iar starea de conservare este evaluată. Aceste analize sunt responsabilitatea operatorilor direcți: restauratorii, asistați de tehnicieni de specialitate precum arhitecți sau ingineri pentru probleme structurale.
În plus, este posibil să se investigheze în continuare problemele identificate în timpul studiului preliminar prin prelevarea de probe mici pentru analize de laborator sau utilizând echipamente specializate la fața locului. Numai după un diagnostic atent și o planificare precisă se poate întreprinde un proiect de restaurare serios și competent, reducând la minimum incertitudinile și evenimentele neașteptate care sunt atât de frecvente în domeniul restaurării.